Regele Moare

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 14 mai 2018
momentan nu sunt programate alte evenimente

Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim ‒ motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei Regele moare. Textul este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală. Neliniștile nesfârșite, agonia permanentă din Jurnalele sale își găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme” despre moarte și acceptarea ei. O metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conștiințe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger ‒ revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea ‒ nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin care el, omul, învață acceptarea, învață a muri. Dar Bérenger nu e singur. O are alături pe soția sa. Regina Marguerite și Regina Marie ‒ două aspecte ale uneia și aceleiași femei. Marguerite ‒ inițiatoarea, cea care permite accesul altor lumi „lumea dinaintea nașterii și cea de după”‒ ea îl naște, ea îl ajută să pășească în lumea de dincolo; Marie ‒ grația, tandrețea, fragilitatea ‒ neputincioasă în fața Morții.
Regele moare e un spectacol de o emoție copleșitoare, în care fiecare dintre noi joacă rolul principal.
Eugène Ionesco nu va înceta să se întrebe pe sine. „Am fost mereu obsedat de moarte. De la vârsta de patru ani, de când am știut că voi muri, angoasa nu m-a mai părăsit. E ca și cum aș fi înțeles, dintr-odată, că nu era nimic de făcut ca să scapi de ea și că nu mai era nimic de făcut în viață (…). Scriu, de asemenea, pentru a-mi exprima teama de a muri, umilința de a muri” (în „Notes și Contre-Notes”, Gallimard Idées 1966, p.309). Iar în „Journal en Miettes/ Jurnal în fărâme” (Gallimard Idées, 1967, p. 38), face remarca: „Mai ales morții îi adresez întrebarea „de ce” „cu groază”. Exemplele se numără cu zecile, cu sutele în opera lui. Angoasa lui crescând cu anii, E. Ionesco îi va scrie însuși Papei Ioan-Paul al II-lea:„ Prea Sfânt Părinte, De ce există Răul? De ce Suferința? De ce Moartea?” Ioan-Paul al II-lea, cu care mai schimbase alte două scrisori, îi va răspunde: „Papa nu are răspuns la toate”. Răspuns admirabil prin mărturisirea slăbiciunii sale iar nu răspuns de catehism sau de partid (oricare ar fi acela). Credința lui Eugène Ionesco era când Lumină, când destul de apropiată de aceea pe care o descrie Georges Bernanos: „A crede înseamnă a se îndoi 23 de ore, 59 de minute, 59 de secunde, și a crede o singură secundă."  Marie-France Ionesco
“Suntem fericiți. Au fost niște luni de lucru de care ne-am bucurat până la ultima sorbire. Regele domnului Ionesco a îngăduit una dintre cele mai frumoase întâlniri pentru noi. Cu oameni de care ne-am îndrăgostit, cu oameni de care eram îndrăgostiți și pe care o să-i păstrăm așa cum ni s-au dat, cu zâmbete, cu frici, bucuroși, emoționați, netrucați. Regina care ne conduce, altă regină tremurândă, doctorul copleșit, guardul neputincios, menajera fragilă și un rege care moare. Învățăm de la ei cum se moare. E o poveste cu regi si regine, cu nori și copaci care cresc din podele, mari inventatori, frici, familie, dar mai ales cu și despre dragoste." Andrei și Andreea Grosu
Bérenger întâiul, regele:Victor Rebengiuc             
Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul: Mariana Mihut
Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul : Ana Ciontea
Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog: Șerban Pavlu
Juliette, servitoare, infirmieră :    Florentina Tilea     
Guardul: Richard Bovnoczki

Pret bilet : 120 lei ; 100 lei

Distribuie aceasta pagina