Concert vocal-simfonic
7+
Pe 1 noiembrie, de la ora 19:00, în Biserica Reformată 1 Matia din Cluj-Napoca, va avea loc un concert vocal-simfonic deosebit, în cadrul căruia se va interpreta Messa di Gloria de Giacomo Puccini. Evenimentul marchează Anul Centenar Puccini, aducând în prim-plan una dintre puținele lucrări sacre ale compozitorului italian, renumit pentru capodoperele sale operistice.
Sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, avându-i ca soliști pe Cristian Mogoșan și David Pogana, alături de Orchestra și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, acest concert va oferi o interpretare de excepție.
Deși cunoscut mai ales pentru operele sale, Puccini reușește în Messa di Gloria să surprindă profunzimea expresivității sale într-un cadru religios.
Vă așteptăm să trăim împreună o seară înălțătoare, într-un cadru solemn și emoționant!