Bilete la Zbor deasupra teatrului din Kosovo

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 04 sept 2021
momentan nu sunt programate alte evenimente

Jeton Neziraj (Kosovo)

La câțiva ani după ce Kosovo și-a declarat independența în 2008, entuziasmul și euforia erau încă prezente printre oameni – dar dezamăgirea și disperarea aveau să le urmeze curând, pentru că lucrurile nu se desfășurau tocmai liniștit în noul stat format. Clasa politică aflată la putere era constituită din puternicii comandanți care au condus țara pe calea eliberării de Serbia. Critica adusă acestei clase politice sau oricărui aspect negativ, cum ar fi corupția, a fost percepută ca „un atac împotriva statului” și „împotriva independenței lui“, prin urmare, oricine putea fi cu ușurință declarat ca „antinațional“ și „trădător al patriei“.

În 2012, Qendra Multimedia, o companie independentă de teatru, a început repetițiile pentru Zbor deasupra Teatrului din Kosovo, o comedie provocatoare al cărei subtitlu a fost etichetat în mod intenționat „antinațional“. În lumina evenimentelor care au precedat declarația de independență a Statului Kosovo, aceasta vorbea despre probleme care aveau legătură cu controlul guvernamental asupra scenei culturale a țării. Câteva „episoade și momente marginale” au reprezentat interesul principal, incluzând și dispariția unei sume de aproximativ două milioane de euro, care au fost alocate de către guvern pentru „celebrări ale independenței”.

Premiera din Priștina a fost anulată printr-un ordin [neoficial] emis de Ministerul Culturii. Cu toate acestea, a existat un obstacol în calea acestui ordin: spectacolul fusese produs cu sprijinul fondurilor internaționale. Patru ambasadori străini – cel al Germaniei, cel al Austriei, cel al Elveției și cel al Suediei -, împreună cu alte oficialități ale Uniunii Europene și cu autorul comediei au pornit motoarele „navetei diplomatice” pentru a facilita premiera spectacolului la data preconizată.

Ultimul cuvânt a fost rostit – strict și explicit – în propria limbă de către ambasadorul Germaniei:
ne vedem mâine la premieră.

În ziua premierei, pe lângă poliția locală, un contingent NATO a apărat teatrul unde se juca Zbor deasupra Teatrului din Kosovo.

Jeton Neziraj este directorul Qendra Multimedia (www.qendra.org), după ce a ocupat funcția de director artistic al Teatrului Național din Kosovo. A scris peste 25 de piese de teatru care au fost montate în Europa și în Statele Unite ale Americii, fiind totodată traduse și publicate în peste 15 limbi. Ca dramaturg, a câștigat numeroase premii și distincții. Revista germană de teatru Theater der Zeit și postul de radio german Deutschlandfunk Kultur l-au descris pe acesta ca pe un „Kafka al Balcanilor”, în timp ce ziarul Los Angeles Times l-a numit „un dramaturg de clasă mondială care ne provoacă prin fiecare răsturnare de situație”.

Spectacol în limba engleză cu titrare în limba română.

***

Condiții de acces:

Atât la intrarea în spațiul de desfășurare a evenimentului, precum și pe întreaga durată a acestuia, se impune respectarea măsurilor de protecție sanitară, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Purtarea măștii în mod corespunzător (astfel încât să acopere nasul și gura) este obligatorie pe tot parcursul evenimentului.

Numărul de locuri este limitat din necesitatea respectării normelor și reglementărilor impuse de criza sanitară.

Locurile nu sunt desemnate prin numerotare, spectatorii se vor așeza în ordinea sosirii.
Se va păstra distanța de 1.5 metri față de persoanele din jur.

Pentru a se evita aglomerația, se recomandă ca spectatorii să vină cu 30 de minute înainte de începutul spectacolului.

Respectarea distanței de minimum 1,5 metri este obligatorie în toate spațiile festivalului, în zonele de acces, în sala de spectacol, la toalete și la ieșire, precum și la agenția de bilete.

Le mulțumim anticipat tuturor spectatorilor noștri pentru buna înțelegere și sprijinul lor în ceea ce privește respectarea regulilor sanitare!

Va aducem la cunostinta ca pe langa preturile biletelor sau abonamentelor afisate, pot exista si costuri aditionale ce trebuie suportate de dvs., respectiv: cost de livrare (in cazul in care veti solicita livrarea prin curier a biletului/abonamentului); cost Asigurare En Garde (in cazul in care veti opta pentru incheierea unei asigurari de bilete) si cost procesare Bilete.ro.
Prin cumpararea unui bilet sau abonament de pe site-ul nostru Bilete.ro, cumparatorul se obliga sa respecte Regulile de participare si acces la eveniment, precum si Temenii si Conditiile site-ului Bilete.ro

Un bilet este valabil pentru o singura persoana. Toti participantii la eveniment, adulti si copii, trebuie sa cumpere bilet sau abonament, indiferent de varsta. (Mai putin cazurile unde este specificata gratuitate in limita de varsta).
Va rugam sa respectati orele de acces in sala de spectacol sau in locul de desfasurare a evenimentului inscriptionate pe bilet, pentru a evita aglomerarea pe caile de acces sau deranjarea celorlalti spectatori dupa inceperea spectacolului/evenimentului

Alege eBilet si ajuta mediul inconjurator. Printeaza eBiletul acasa si vino cu el la eveniment. Odata ce ai plasat si ai achitat comanda cu livrare prin eBilet, vei primi eBiletul in format electronic pe e-mail.

Biletele s-au pus in vanzare pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio&Relay semnalizate Bilete.ro si în magazinele Germanos-Telekom.

Lista casieriilor Bilete.ro de la care se pot achizitiona biletele se poate verifica aici: Lista casieriilor Bilete.ro

Lista magazinelor Inmedio semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Inmedio&Relay

Lista magazinelor Germanos de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Germanos-Telekom

Lista Oficiilor Postale semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista Oficiilor Postale

Lista magazinelor Vodafone de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Vodafone

INFORMATII BILETE - call center 021.311.93.23 ( numar cu tarif normal) sau e-mail office@bilete.ro.

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.