Bilete la Scoala de Vara OCC

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 03 iul 2023
momentan nu sunt programate alte evenimente

Regulamentul de participare la scoala de vara este prezentat AICI

CUVANT INTRODUCTIV
Școala de Vară OCC 2023 este un proiect organizat de Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură, de subordonare locală, cu sediul în Calea Giulești, nr. 16, sector 6, București. Proiectul se desfășoară la sediul instituției și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani, ai căror părinți au completat formularul de înscriere (bit.ly/InscrieriSDV_OCC_2023) și au achitat taxa de participare.
Ne dorim ca toți cei implicați să înțeleagă atât beneficiile, cât și responsabilitățile ce vin odată cu participarea într-un asemenea proiect, așa că am detaliat câteva dintre elementele de bază aici. Vă rugăm să citiți și să explicați copilului dvs. prezentul regulament, pentru ca toți participanții să se bucure în egală măsură de experiența Școlii de vară OCC.
Vă rugăm să citiți și să explicați copilului dumneavoastră prezentul regulament, pentru ca toți participanții să se bucure în egală măsură de experiența Școlii de Vară OCC!
Școala de Vară OCC include activități construite pe grupe de vârstă și adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților. Participarea are o serie de beneficii pentru copii, sprijinindu-i să-și însușească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică.
Cursurile din cadrul Școala de vară OCC 2023 contribuie la:
Dezvoltarea emoțională, socială, creșterea nivelului de empatie și a capacității de gestionare a emoțiilor;
Dezvoltarea încrederii în capacitățile proprii și a stimei de sine;
Dezvoltarea cooperării și abilităților de socializare;
Stimularea activității cerebrale, a coerenței în gândire și a memoriei;
Stimularea creativității, a curiozității și a exprimării personale;
Dezvoltarea disciplinei, a răbdării și a responsabilității;
Dezvoltarea puterii de concentrare;
Dezvoltarea coordonării corporale a copilului;
Accesul la informații de prim rang din partea celor mai buni traineri care sunt ei înșiși profesioniști consacrați în domeniile lor (muzicieni, dirijori, actori, dansatori, formatori);
Dezvoltarea auzului muzical și a ascultării pentru extragerea informației dintr-un mesaj;
Dezvoltarea capacității de a face alegeri autonome, susținute și validate într-un mediu securizant;
Dezvoltarea sentimentelor de competență personală, de bucurie și satisfacție pentru realizări ale copilului.

DESFĂȘURAREA PROIECTULUI „Școala de vară OCC 2023”

Cursurile Școlii de Vară OCC 2021 se desfășoară la sediul Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești, nr. 16, sector 6, București, în mai multe serii, după cum urmează:
seria 1 - 3 iulie - 14 iulie
seria a 2 a - 17 iulie - 28 iulie

Activitățile la care vor participa copiii în cadrul Școlii de Vară OCC 2023:
Jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (jocuri sociale, muzicale, jocuri de comunicare);
Dans – mișcare scenică;
Audiții muzicale explicate;
Vizionări de spectacole cu explicații;
Întâlnire cu artiști;
Ateliere cu instrumentele unei orchestre;
Activități în aer liber (Aventura Parc și atracțiile din Curtea OCC)
Ateliere de creație

Proiectul „Școala de Vară OCC 2023” se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 – 12 ani, înscrierea fiind considerată validă în urma achitării taxei de participare, conform secțiunii IV din prezentul Regulament.
Accesul în locația Școala de Vară OCC 2023 se face numai după triajul epidemiologic. De asemenea, primul triaj epidemiologic este în responsabilitatea părintelui, acasă.
Părintele/tutorele se obligă să prezinte în prima zi de Școală un aviz epidemiologic, emis de medicul de familie sau medicul specialist, după caz, cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte.
Activitățile Școlii de Vară se desfășoară în intervalul 08:30 – 16:30, de luni până vineri. Părintele/tutorele/persoana desemnată este rugat/ă să vină cu copilul în intervalul 8:00 – 08:30 la sediul Operei Comice pentru Copii, astfel încât activitatea să înceapă la ora stabilită. Preluarea de către părinte/tutore/persoană desemnată se face în intervalul 16:30 – 17:00.
În situația în care părinții doresc să ia copilul la o oră diferită de cea la care se finalizează programul școlii, sunt obligați să informeze coordonatorul grupei la începutul zilei, pentru buna desfășurare a activităților. Este interzisă luarea copilului în timpul programului fără anunțarea coordonatorului.
Masa de prânz este inclusă în taxa programului pentru toți participanții
Programul nu include ore de somn pentru nicio categorie de vârstă. În schimb, este prevăzută o perioadă de relaxare, constând în vizionarea unui spectacol.
Fiecare grupă va avea un grup de comunicare privat, pe WhatsApp, administrat de coordonatorul grupei, prin care se vor comunica informații zilnice și fotografii.
Părintele/tutorele este rugat să păstreze constant legătura și să comunice în mod activ cu coordonatorul grupei desemnat.

Ca la orice activitate de grup, fiecare participant are responsabilități.
N.B. Vă rugăm să citiți cu atenție prezentul regulament pentru a fi siguri că atât dumneavoastră, cât și copilul dumneavoastră puteți onora angajamentul de a fi parte din acest proiect.
Dacă aveți întrebări sau îngrijorări oricând pe parcursul desfășurării acestui proces, vă rugăm să nu ezitați să discutați cu persoanele desemnate de către organizatori și vă vom ajuta cu plăcere.


REGULI GENERALE

Opțiunea pentru frecventarea activităților Școlii de vară OCC înseamnă implicit adoptarea unui comportament civilizat în cadrul acestora. Prin sintagma „comportament civilizat”, participantul la aceste activități (părintele/tutorele este rugat să îi explice copilului obligativitatea respectării acestor reguli) înțelege și acceptă:
Să respecte indicațiile personalului, coordonatorilor de grupă și trainerilor;
Să-i trateze cu respect pe ceilalți, cum i-ar plăcea să și fie tratat;
Să respecte componența grupei din care face parte și să nu încerce să participe la activitățile altei grupe;
Să nu folosească cuvinte jignitoare care ridiculizează sau supără pe cineva și să evite orice formă de violență sau agresivitate, atât verbală, cât și fizică;
Să respecte regulile de bună desfășurare care îi vor fi aduse la cunoștință la începutul activității;
Să își împărtășească ideile și să pună întrebări trainerilor ori de câte ori nu înțelege ceva;
Să respecte lucrurile și intimitatea celorlalți;
Să păstreze curățenia în toate spațiile pe care le folosește;
Orarul stabilit al grupei este obligatoriu și trebuie respectat de toți membrii acesteia. NU SE ADMITE participarea parțială sau la alegere la activități;
Stabilirea seriei se va face ținând cont de opțiunile părinților, existând posibilitatea unor modificări din motive organizatorice;
Grupele se stabilesc în funcție de vârstă și în ordinea înscrierii participanților; Grupa și seria din care face parte un participant sunt definitive și nu se acceptă schimbări în funcție de preferințe;
Copiii nu au voie să părăsească incinta Școlii de Vară OCC sau activitatea la care iau parte neînsoțiți de către un adult (părinte/trainer/coordonator grupă);

Orice participant care produce daune voluntare sau involuntare la locul de desfășurare a activității va plăti contravaloarea acestora la cuantumul stabilit de către organizatorii acesteia.
Părinților le este interzis accesul atât în spațiul proiectului Școala de vară OCC, cât și în sălile în care se vor desfășura activitățile.
Copiilor le este interzisă folosirea telefoanelor mobile, tabletelor sau a altor dispozitive personale pe toată durata programului de școală. Pentru a nu deranja procesul educativ, telefoanele mobile vor fi setate pe modul silențios și depozitate de către coordonatorul grupei în locuri special amenajate din sala în care se desfășoar

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.