Printesa mofturoasa

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 12 feb 2017
momentan nu sunt programate alte evenimente

“Prinţesa mofturoasă” este un spectacol pentru copii şi nu numai, ce îşi propune, cu foarte mult umor şi imaginaţie, să dezvolte mai multe aspecte din educaţia celor mici: formarea unui psihic sănătos, socializarea, formarea relațiilor de prietenie, toleranța, ajutorul reciproc, lucrul în echipă etc.11-feb-h-16-30

În prezent, copiii tind să acorde o atenţie sporită mediului virtual, jocurilor pe calculator şi programelor tv. Acest spectacol îşi propune să deturneze atenţia lor spre lucruri reale. În spectacolul “Prinţesa mofturoasă”, aceasta se realizează prin interacţiunea copiilor cu actorii şi participarea directă a celor mici în cadrul spectacolului. Astfel, copiii trăiesc odată cu eroii lor de pe scenă, le împrumută frământările, învaţă să ia atitudine, le imită limbajul etc.

În spectacolele de teatru pentru copii, orice element poate căpăta o semnificaţie: costumele actorilor, decorul, vocea personajelor, înfăţişarea şi, mai ales, faptele ce pot constitui o lectie plină de învăţăminte pentru cei mici.

Actori: Darius Daradici, Ana Maria Carablais (văzuți în spectacolul „Soțul soției mele”) / Steliana Bălăcianu, Eduard Cîrlan („Unde dai și unde crapă”, „Libera alegere”), Mircea Lascuș / Mihai Niță.

Acces 10:30 - 11:45.

Rezervări 0723.196.376.

Distribuie aceasta pagina