O femeie, doi barbati, trei posibilitati

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 02 apr 2017
momentan nu sunt programate alte evenimente

Un spectacol unde granița dintre iluzie și realitate, nebunie și extaz, sublim și ridicol este necesar de fragilă. Doi bărbași și O Doamnă. Unul are tot ce-și poate dori, altul nimic. Cochetează amândoi cu Moartea. Ei bine, s-ar putea ca motivele lor sa fie atât de fascinante, încât Moartea chiar să se îndrăgostească de unul dintre ei. Un spectacol de-a râsu- plânsu'. Ca-n viață. Hai să-l vezi! Dacă tot nu putem păcăli Moartea, măcar să-i râdem în față.
Cu Vlad Corbeanu, Andrei Mateiu și Paula Chirilă, în regia Ginei Lazăr.

Acest spectacol este o adaptare a piesei „O zi de vară” a celebrului dramaturg polonez Slawomir Mrozek. Izbut (Vlad Corbeanu) și Neizbut (Andrei Mateiu), două personaje ajunse în punctul culminant al vieții lor, (mai exact fata in fata cu moartea) încearcă să-și gasească curajul unul în celălalt, în "tentativele" lor suicidare.

Moartea nu se va lăsa mult așteptată, ba chiar va apărea într-un mod inedit și paradoxal, plină de viață. Ea le va oferi celor doi o zi de vară plină de neprevăzut.

Spectacolul este o abordare modernă, cotidiană și plină de umor a generalităților existențiale specifice anumitor tipologii mioritico-balcanice omniprezente în societatea română modernă.

Preț bilet: 25 lei
Rezervări: 0723196376. Acces 19.00-19.45

Notă: Gina Lazăr a regizat și spectacolul "Gunoierul", o comedie de succes in a cărei distribuție se regăsesc și eroii poveștii de față: Vlad Corbeanu și Andrei Mateiu.

Distribuie aceasta pagina

Spune-ti parerea