Bilete la Nu credeam sa-nvat a muri vreodata

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 15 ian 2020
momentan nu sunt programate alte evenimente

Mihai Eminescu, genialul poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, pamfletar politic, formator de limbă română, a murit la 39 de ani, aproape înainte de a se naște cu adevărat.

Să mă explic: dacă ar fi trăit 80 sau 100 de ani, în condiții bune de sănătate, ar fi eclipsat probabil prin calitățile sale de geniu profund și cult pe toți scriitorii lumii, iar în anul 2000 ar fi fost el ales personalitatea numărul 1 a mileniului, nu Shakespeare.

Spectacolul „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” (titlul reprezintă un vers eminescian) este unul de poezie, muzică și dans, toate acestea fiind expresia defalcată a personalității, intelectului și sufletului marelui om. În centrul scenei, pe fundal, se află tabloul poetului nepereche. Personajele sunt îmbrăcate în alb sau alb-crem, și exprimă puritatea din inima artistului. Versurile reprezintă ideile și sentimentele sale, dansul este mișcarea din lumea sa interioară, iar muzica, sunetul sufletului său. În scenă mai este și un altar simbolic alcătuit din flori și foc care simbolizează iubirea veșnică ce ne-o poartă și i-o purtăm lui Eminescu. Mai există și o bancă albă, loc de întâlnire întru` creație precum și trei cuburi albe pe care din când în când se odihnesc actorii. Lângă fundal mai sunt și doi copaci albi, troieniți parcă de zăpadă și de gânduri curate.

Spectacolul durează în jur de 50 de minute, timp în care sperăm să vă purtăm pe meleaguri și în sfere spirituale virgine, pline de farmec și prospețime, stimulați fiind de amintiri care vin dinspre viitor și merg înspre trecut, trecând prin prezent, adică prin noi, artiști și spectatori, dragi urmași ai marilor iubiri și ai genialului poet întru` devenire: Mihai Eminescu.

Emil Sauciuc

Distribuția:

Ea - Maria Teişanu
El - David Constantinescu
Cealaltă ea - Miruna Lazăr
Bătrânul - Emil Sauciuc
Dansatoarea - Ioana Moldovan

Regia artistică: Emil Sauciuc
Scenografia: Amalia Buie

Prin cumpararea unui bilet de pe site-ul Bilete.ro, participantul se obliga sa respecte Regulile de participare si acces la spectacol, precum si Temenii si Conditiile site-ului Bilete.ro
Un bilet este valabil pentru o singura persoana. Toti participantii la spectacol, adulti si copii, trebuie sa cumpere bilet, indiferent de varsta. (Mai putin cazurile unde este specificata gratuitate in limita de varsta)
Va rugam sa respectati orele de acces in sala de spectacol inscriptionate pe bilet, pentru a evita aglomerarea pe caile de acces sau deranjarea celorlalti spectatori dupa inceprea spectacolului.
Alege eBilet si ajuta mediul inconjurator. Printeaza eBiletul acasa si vino cu el la eveniment. Odata ce ai plasat si ai achitat comanda cu livrare prin eBilet, vei primi eBiletul in format electronic pe e-mail.
Biletele s-au pus in vanzare pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio&Relay semnalizate Bilete.ro si în magazinele Germanos-Telekom.
Lista casieriilor Bilete.ro de la care se pot achizitiona biletele se poate verifica aici: Lista casieriilor Bilete.ro
Lista magazinelor Inmedio semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Inmedio&Relay
Lista magazinelor Germanos de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Germanos-Telekom
Lista Oficiilor Postale semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista Oficiilor Postale

Lista magazinelor Vodafone de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Vodafone
INFORMATII BILETE - call center 021.311.93.23 ( numar cu tarif normal) sau e-mail office@bilete.ro.

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.