Bilete la Draga mea, Barbara - Ansamblul Ineffabilis

Data si locatia

01 oct

ora 19:30

Draga mea, Barbara - Ansamblul Ineffabilis - ZMVB 2026

Bucuresti, Biserica Anglicana

Bilete   

de la 40,00 RON

ZILELE MUZICII VECHI BUCURESTI

Interpreți:
• Emilė Ribokaitė (LT/CH) – soprană
• Vivianne Caragea (RO/CH) – flaut renascentist
• Christian Velasco Vázquez (MX/CH) – lăută
• Povestitoare: Maria Petrescu (RO)

„Draga mea, Barbara” este un concert-poveste inspirat de destinul Barbarei Radziwiłł (1520/23–1551) și de celebra sa poveste de dragoste cu Sigismund al II-lea August, rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei.
Ansamblul Ineffabilis readuce la viață atmosfera curților europene ale secolului al XVI-lea prin muzică interpretată pe instrumente specifice Renașterii, voce și narațiune. Alături de muzicieni, o povestitoare conduce publicul prin momentele esențiale ale vieții Barbarei, iar muzica devine parte din poveste, exprimând iubirea, dorul, tensiunea și fragilitatea destinului său.
Concertul depășește formatul tradițional și devine o experiență în care muzica, istoria și povestea se întâlnesc, invitând publicul să pășească pentru o seară în universul sonor și emoțional al Renașterii.
Conceput pentru adulți, tineri și copii deopotrivă, concertul se adresează atât publicului familiarizat cu muzica veche, cât și celor care o descoperă pentru prima dată. Caracterul său narativ îl face accesibil și captivant pentru familii și copii, fără a pierde profunzimea muzicală și istorică destinată publicului adult.

Ensemble Ineffabilis este un ansamblu de muzică veche fondat la Basel de muzicieni formați la prestigioasa Schola Cantorum Basiliensis. Ansamblul explorează repertorii din Renaștere și Baroc prin interpretare pe instrumente istorice, îmbinând cercetarea muzicală cu expresivitatea și concepte concertistice originale. Ineffabilis a susținut numeroase concerte în Elveția, precum și un turneu în mai multe orașe din Lituania, fiind invitat la festivaluri și serii de concerte precum Banchetto Musicale, Šumsko Dvaro Festivalis și Baroque Vivant.

Vivianne Caragea – flaut traversier
Născută în România și stabilită la Basel, Vivianne Caragea este flautistă specializată în interpretarea pe instrumente istorice. După studii la Hochschule der Künste Bern, s-a format în cadrul Schola Cantorum Basiliensis, unde a studiat flautul traversier cu Marc Hantaï. Este activă pe scena elvețiană de muzică veche și îmbină activitatea concertistică cu pedagogia și managementul cultural. Este cofondatoare a Ensemble Ineffabilis și director artistic al Festivalului „Zilele Muzicii Vechi București”.

Emilė Ribokaitė – voce
Soprana lituaniană Emilė Ribokaitė și-a început formarea la Academia Lituaniană de Muzică și Teatru, după o experiență timpurie în universul muzicii corale. Întâlnirea cu muzica Renașterii i-a orientat parcursul artistic către muzica veche, continuându-și specializarea la Schola Cantorum Basiliensis, unde a aprofundat repertoriul vocal de la Renaștere până la începutul Romantismului. Este cofondatoare a Ensemble Ineffabilis, în cadrul căruia explorează în special relația dintre muzică, text și narațiune.
Christian Velasco Vázquez – teorba și lăută
Christian Velasco Vázquez este lăutist specializat în repertoriul Renașterii și Barocului. S-a format la Schola Cantorum Basiliensis, unde a studiat lăuta cu Julian Behr, aprofundând în mod special repertoriul pentru chitarrone și relația dintre retorica muzicală și interpretare. Cercetarea sa de master s-a concentrat asupra aplicării principiilor retoricii muzicale în creația lui Giovanni Girolamo Kapsperger. Este membru fondator al Ensemble Ineffabilis.

Va aducem la cunostinta ca pe langa preturile biletelor sau abonamentelor afisate, pot exista si costuri aditionale ce trebuie suportate de dvs., respectiv: taxe de intermediere, procesare, emitere bilet, comisioane, cost de livrare (in cazul in care veti solicita livrarea prin curier a biletului/abonamentului); cost Asigurare En Garde (in cazul in care veti opta pentru incheierea unei asigurari de bilete), costuri identificate separat in pasii comenzii.
Prin cumpararea unui bilet sau abonament de pe site-ul nostru Bilete.ro, cumparatorul se obliga sa respecte Regulile de participare si acces la eveniment, precum si Termenii si Conditiile site-ului Bilete.ro
Taxe servicii aplicabile per bilet:

Taxa administrare - 2%
Taxa procesare - 2 lei

Un bilet este valabil pentru o singura persoana. Toti participantii la eveniment, adulti si copii, trebuie sa cumpere bilet sau abonament, indiferent de varsta. (Mai putin cazurile unde este specificata gratuitate in limita de varsta).
Va rugam sa respectati orele de acces in sala de spectacol sau in locul de desfasurare a evenimentului inscriptionate pe bilet, pentru a evita aglomerarea pe caile de acces sau deranjarea celorlalti spectatori dupa inceperea spectacolului/evenimentului.

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.