Bilete la TREI PARALE - ROMÂNIA. 100 de minute

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 06 apr 2024
momentan nu sunt programate alte evenimente

Apărut în decembrie 2023, albumul România.100 de minute al grupului Trei Parale a stârnit deja interesul colecționarilor. Primul vinil publicat de celebra casă de discuri Electrecord după 27 de ani de pauză a fost apreciat pentru conținutul muzical valoros, prezentarea bogată și riguroasă, aspectul special al tiparului.

Formația Trei Parale dorește să facă cunoscut acest album și printr-o serie de concerte în diferite orașe din țară și din străinătate. Prezentările albumului România. 100 de minute vor fi adevărate spectacole cuprinzând, pe lângă interpretarea muzicală a grupului, o proiecție foto și istorisiri din cercetările etnomuzicologice românești.

Proiecția foto, cuprinzând în primul rând imagini din cercetările etnologice ale lui Florin Iordan, liderul grupului și etnomuzicolog la Muzeul Național al Țăranului Român, va ajuta publicului să-și imagineze contextul interpretărilor muzicale de altădată. Istorisirile – narate de același Florin Iordan – vor adânci publicului înțelegerea specificului cercetărilor muzicilor tradiționale.

Următoarele concerte vor avea loc la Bistrița, în data de 5 aprilie, și la Cluj-Napoca, în data de 6 aprilie.

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.