în limba germană
Teatru la Mustață prezintă un spectacol plin de energie, imaginație și voie bună, creat și jucat de Trupa Actori de Mici – grupele JR & Teens în limba germană!
Cei mici și cei mari urcă pe scenă cu entuziasm și curiozitate, pregătiți să transforme fiecare provocare într-o poveste nouă. Texte clasice în limba germană, poezii și personaje haioase prind viață pe scenă.
Este un show colorat și plin de surprize, în care copiii își arată creativitatea, curajul și bucuria autentică de a fi pe scenă.
Un spectacol proaspăt, efervescent, imaginat și ghidat cu grijă de profesorul lor Axel Moustache.
O întâlnire între imaginația copiilor și reacțiile publicului – o seară în care poveștile devin magie!