Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local organizează, prin Centrul Cultural Pitești, Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC, sâmbătă, 22 noiembrie, și duminică, 23 noiembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Pitești. Evenimentul, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri muzicale susținute de artiști consacrați ai muzicii lăutărești: George Nedelea, Mirela Năsturică, Nicușor Boieru, Fane Dumitrache, Constantin Lătărețu, Ana Maria Mexicanu, Cătălin Iancu Sr. și Taraful de la Argeș, Cătălin Iancu Jr. – țambal, Ionel Tudorache. Acompaniază Taraful Marian Mexicanu. Prezintă Mara Bănică.
Biletele de intrare la Festival sunt puse in vanzare incepand din data de 03 noiembrie 2025 atat la sediul Centrului Cultural Pitesti, cat si online pe site-ul www.bilete.ro, iar pretul acestora este acelasi pentru ambele zile, respectiv:
Sambata 22 noiembrie 2025 – 50 lei de persoana
Duminica 23 noiembrie 2025 – 50 lei de persoana