În prima zi a lunii octombrie, spectacolul-eveniment Față-Verso. O poveste de teatru, ajuns la cea de-a treia ediție, îl va (re)aduce în fața publicului clujean pe îndrăgitul actor Marius Bodochi. Personalitate șarmantă, cu un talent cameleonic, capabil să își fascineze spectatorii interpretând cu aceeași forță o varietate remarcabilă de personaje, acesta se întoarce pe scena Teatrului Național Cluj-Napoca pentru o seară de amintiri, confesiuni, râsete și aplauze acompaniate de ritmuri muzicale. Dialogul incitant condus de actrița Narcisa Pintea se va desfășura într-o atmosferă cuceritoare, întreținută de cvartetul de coarde format din Diana Man (vioară), Silvia Ghermet (vioară), Cristian Suărășan (violă) și Daniel Demian (violoncel). Și de data aceasta, conducerea muzicală va fi asigurată de Rareș Munthiu.
Vă așteptăm în 1 octombrie la sala Studioului Euphorion, de la ora 19:00, pentru a trăi împreună emoțiile și bucuria unei seri de poveste!
Partenerul principal al acestei ediții este UNITER.
Față-Verso. O poveste de teatru este un proiect care își propune să aducă în atenția publicului personalități artistice marcante pentru istoria culturală a Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, într-un spectacol-dialog menit să evidențieze atât poveștile profesionale și personale ale acestora, cât și pagini mai puțin cunoscute din istoria spectacolelor Teatrului.
durată: 1h 30 min.
recomandare de vârstă: 12+