Bilete la Eréndira&bună-sa/replayed

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 29 nov 2023
momentan nu sunt programate alte evenimente

Asociația Culturală Arte-Factum a împlinit 15 ani, pe care -i celebrează cu cel mai longeviv spectacol de teatru al său: Eréndira&bună-sa/replayed, miercuri, 29 noiembrie 2023, de la ora 19:00, în sala Studio a Teatrului Maghiar din Timișoara. Spectacolul regizorului Levente Kocsárdi se află la a patra sa versiune scenică și a avut premiera în aceeași sală, în urmă cu 6 ani, în noiembrie 2017, generând un adevărat fenomen în existența Companiei de teatru independent Arte-Factum, cu spectatori care au continuat să vină la toate reprezentațiile spectacolului, în toți acești ani.

Rezultat al celui mai longeviv Laborator de introspecție teatrală al regizorului Kocsárdi Levente, inspirat de opera scriitorului Gabriel García Márquez, spectacolul Eréndira&bună-sa/replayed este a patra versiune scenică în programul companiei independente Arte-Factum. Din 2017 până acum, cele 6 roluri ale spectacolui au fost interpretate, în distribuții succesive, de 20 de tineri actori. Versiunea actuală a spectacolului îi are în distribuție pe actorii Aida Olaru, Iulia Ioana, Teodor Cauș, Alexandru Romescu, Flavius Ichim, Bogdan Alexandru Popescu.
Eréndira&bună-sa/replayed propune subiecte acute, sensibile, vulnerabile, ale lumii contemporane. ”Este o alegere importantă și emoționantă pentru noi să celebrăm cei 15 ani cu Eréndira&bună-sa, acest spectacol-fetiș al companiei noastre de teatru independent, care a dat sensul acestor ani și a generat un fenomen și o comunitate: avem spectatori care au venit la fiecare reprezentație a acestui spectacol, în toți cei 6 ani de la premieră, și au continuat să adcă alți spectatori. Încercăm în acest spectacol să vorbim asumat și sincer despre abuz și traumă, despre cât și cum implici în practica teatrală experiențe personale dureroase, despre condiția actorului tânăr și puterea lui de a discerne între realitate și acest joc cu focul, pe linia fluidă dintre viață și teatru. Vorbim despre una dintre cele mai monstruoase forme despre abuz, căci exploatarea sexuală a unei copile nu poate fi (doar) o poveste exotică sau o știre efemeră; dincolo de ficțiunea genială care ne-a inspirat, este o devianță atroce a lumii actuale. O altă temă supusă analizei a fost modul în care visul pătrunde în teatru și îi modifică alchimia profundă, cum acționează el asupra resorturilor intime ale teatralității. Eréndira&bună-sa este, așadar, teatru de explorare și experiment, teatru-școală și teatru- militant, însă, mai mult decât orice, este un spectacol de teatru cu actori tineri și talentați, care au avut curajul și dorința de a explora teritorii fragile ale parcursului lor personal și teatral. ” - Levente Kocsárdi, regizor.

”Eréndira&bună-sa/replayed” este o producție a Companiei independente Arte-Factum. Regia: Levente Kocsárdi; scenografia: M.C Donici; coregrafia: Alin Radu; video artist: Olimpiu Vuia; dramaturgie&adaptare: Simona Donici; video: Sorin Mocan; light-design: Gido Zoltán; sound -design Sebastian Bayer. Spectacolul este jucat în limba română.
Spectacolul Eréndira&bună-sa/replayed – 15 ani de Arte-Factum se desfășoară în cadrul stagiunii independente Nocturnalii inside 2023. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii. Parteneri sunt Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara.

Va aducem la cunostinta ca pe langa preturile biletelor sau abonamentelor afisate, pot exista si costuri aditionale ce trebuie suportate de dvs., respectiv: cost de livrare (in cazul in care veti solicita livrarea prin curier a biletului/abonamentului); cost Asigurare En Garde (in cazul in care veti opta pentru incheierea unei asigurari de bilete) si cost procesare Bilete.ro, costuri indentificate separat in pasii comenzii.
Prin cumpararea unui bilet sau abonament de pe site-ul nostru Bilete.ro, cumparatorul se obliga sa respecte Regulile de participare si acces la eveniment, precum si Temenii si Conditiile site-ului Bilete.ro

Un bilet este valabil pentru o singura persoana. Toti participantii la eveniment, adulti si copii, trebuie sa cumpere bilet sau abonament, indiferent de varsta. (Mai putin cazurile unde este specificata gratuitate in limita de varsta).
Va rugam sa respectati orele de acces in sala de spectacol sau in locul de desfasurare a evenimentului inscriptionate pe bilet, pentru a evita aglomerarea pe caile de acces sau deranjarea celorlalti spectatori dupa inceperea spectacolului/evenimentului

Alege eBilet si ajuta mediul inconjurator. Printeaza eBiletul acasa si vino cu el la eveniment. Odata ce ai plasat si ai achitat comanda cu livrare prin eBilet, vei primi eBiletul in format electronic pe e-mail.

Biletele s-au pus in vanzare pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio&Relay semnalizate Bilete.ro si în magazinele Germanos-Telekom.

Lista magazinelor Inmedio semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Inmedio&Relay

Lista magazinelor Germanos de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Germanos-Telekom

Lista Oficiilor Postale semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista Oficiilor Postale

Lista magazinelor Vodafone de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Vodafone

INFORMATII BILETE - call center 021.311.93.23 ( numar cu tarif normal) sau e-mail office@bilete.ro.

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.