Dynamite Fighting Show 20 - Momentul Adevărului II - București
Dynamite Fighting Show se întoarce în locul în care a luat naștere în 2018. Pe 22 septembrie 2023, la Sala Polivalentă din București, fanii sportului de contact vor avea parte de Momentul Adevărului, gala cu numărul 20 din istoria Dynamite Fighting Show.
DFS20 va programa meciurile din semifinalele celor două turnee piramidale la categoriile grea și super mijlocie, dar și super fight-uri internaționale de top.
Astfel, în lupta pentru titlurile de campioni, Florin Rambo Lambagiu vs Andrei Ostrovanu și Eduard Gafencu vs Ștefan Orza se vor înfrunta la super mijlocie. La categoria grea, în turneul Heavy8, vom avea parte de Cristian Ristea vs Florin Ivănoaie și Sebastian Cozmâncă vs Ionuț Tancu Iancul. Dintre cei 8, 3 sunt deja semnați de cea mai mare promoție din lume, Glory Kickboxing.
De asemenea, nume precum Claudiu Bădoi, Andrei Leuștean, Bogdan Năstase sau Serghei Zanosiev sunt deja confirmate pentru super fight-uri. „Va fi un regal de kickboxing, iar fanii vor avea parte cu siguranță de un spectacol de top, așa cum merită Bucureștiul. Pe 22 septembrie ne întoarcem acolo unde a început totul, așa că avem parte de câteva surprize frumoase”, a spus Cătălin Moroșanu.