Bilete la Carmina Burana

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 21 mai 2021
momentan nu sunt programate alte evenimente

Spectacol de balet cu bandă
Cantată scenică bazată pe o serie de manuscrise din secolele XI-XIII
Compozitorul, dirijorul, muzicologul şi pedagogul german Carl Orff s-a născut la München, la 10 iulie 1895. Acesta a studiat la Academia de Muzică şi apoi cu Heinrich Kaminski la München, oraş în care şi-a şi început activitatea dirijorală. Aici a fost unul din fondatorii Şcolii Günther, unde a predat muzica potrivit principiilor lui Jaques-Dalcroze, activitate care a avut o puternică influenţă asupra concepţiilor sale creatoare. El pune, în creaţie, accentul pe elementul ritmic. Ritmurile sale sunt însă cu totul necomplicate, limbajul său este caracterizat prin simplitatea temelor, care au de multe ori o pronunţată savoare populară. Toate aceste trăsături sunt prezente în cantata scenică Carmina Burana.
Carmina Burana - în traducere Cântece Burane, Burana fiind vechea denumire a regiunii Bavaria din Germania -, creaţie care i-a adus lui Orff celebritatea absolută, este o cantată scenică profană, unică în felul ei. Sursa de inspiraţie o constituie cântece şi poezii în latina veche, germana Evului Mediu şi în franceza aceleiaşi perioade, dintr-un manuscris din secolul XIII, păstrate în mănăstiri benedictine, editate de către J. A. Schmeller.
Odată găsită o sonoritate, o linie melodică, un ritm, sunt repetate mereu în forma iniţială. Efectul este straniu, neaşteptat și în același timp spectaculos. Compozitorul afirma după parcurgerea textelor, referitor la muzica pe care a compus-o: “Am scris muzica foarte repede (…). În puţine săptămâni, lucrarea era gata gândită (…). Muzica îmi era atât de cunoscută, pulsa în mine atât de viu, încât pentru a o cânta nu aveam nevoie de note scrise. Când mi s-a cerut partitura, a trebuit să recunosc realitatea că ea nu exista decât în câteva părţi schiţate pe hârtie”.
Vârstă recomandată: 12+
Specatacolul nu are pauză


Dragi spectatori,
Toate inițiativele Operei Naționale Române din Cluj-Napoca se vor încadra sub incidența legii, respectând și asigurând măsurile și regulile prevăzute pentru evenimentele culturale organizate atât în aer liber cât și în interior, pentru prevenirea răspândirii COVID-19:
• atât organizatorii, cât și participanții vor purta în mod obligatoriu măștii care le vor acoperi atât gura, cât și nasul, pentru o protecție eficace;
• accesul spectatorilor se va face prin zone special amenajate și semnalizate, asemeni ieșirii acestora, îndeplinind distanțarea fizică și siguranța publicului;
• biletele achiziționate se pot returna cu maxim 48 de ore înainte de eveniment
• agenția de bilete va fi deschisă de Luni până Vineri între 13:00-18:00, iar în zilele cu spectacol programat, biletele vor putea fi achiziționate cu maxim 45 de minute de la începerea reprezentației (Ora 18:15 respectiv ora 10:30 pentru spectacolele de tip „matineu”).

Distribuție:

Distribuție în curs de stabilire

Va aducem la cunostinta ca pe langa preturile biletelor sau abonamentelor afisate, pot exista si costuri aditionale ce trebuie suportate de dvs., respectiv: cost de livrare (in cazul in care veti solicita livrarea prin curier a biletului/abonamentului); cost Asigurare En Garde (in cazul in care veti opta pentru incheierea unei asigurari de bilete) si cost procesare Bilete.ro.
Prin cumpararea unui bilet sau abonament de pe site-ul nostru Bilete.ro, cumparatorul se obliga sa respecte Regulile de participare si acces la eveniment, precum si Temenii si Conditiile site-ului Bilete.ro

Un bilet este valabil pentru o singura persoana. Toti participantii la eveniment, adulti si copii, trebuie sa cumpere bilet sau abonament, indiferent de varsta. (Mai putin cazurile unde este specificata gratuitate in limita de varsta).
Va rugam sa respectati orele de acces in sala de spectacol sau in locul de desfasurare a evenimentului inscriptionate pe bilet, pentru a evita aglomerarea pe caile de acces sau deranjarea celorlalti spectatori dupa inceperea spectacolului/evenimentului

Alege eBilet si ajuta mediul inconjurator. Printeaza eBiletul acasa si vino cu el la eveniment. Odata ce ai plasat si ai achitat comanda cu livrare prin eBilet, vei primi eBiletul in format electronic pe e-mail.

Biletele s-au pus in vanzare pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio&Relay semnalizate Bilete.ro si în magazinele Germanos-Telekom.

Lista casieriilor Bilete.ro de la care se pot achizitiona biletele se poate verifica aici: Lista casieriilor Bilete.ro

Lista magazinelor Inmedio semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Inmedio&Relay

Lista magazinelor Germanos de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Germanos-Telekom

Lista Oficiilor Postale semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista Oficiilor Postale

Lista magazinelor Vodafone de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Vodafone

INFORMATII BILETE - call center 021.311.93.23 ( numar cu tarif normal) sau e-mail office@bilete.ro.

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.