Bilete la ACROBAȚII - Șapte zile din viața unor profesori de țară

Data si locatia

ultimul eveniment a fost pe 10 sept 2023
momentan nu sunt programate alte evenimente

Platforma de Teatru Politic (Asociația O2G), București

text și regie: David Schwartz
scenografie: Irina Gâdiuță
coregrafie: Paul Dunca/Paula Dunker
muzică: Paul-Ovidiu Cosovanu
asistență regie și producție: Eva Todică

cu: David Drugaru, Anamaria Feraru, Silvana Mihai, Katia Pascariu, Tavi Voina

vârstă: +12

Spectacolul scoate în evidență echilibristica la care sunt supuși profesorii din mediul rural, câteodată din rațiuni birocratice (de pildă, spre a îndeplini criteriile de finanțare ale unui proiect), uneori din milă (cunoscând condițiile precare ale elevilor mai puțin silitori), alteori pentru a împăca viziuni pedagogice contrare, dar rezonabile fiecare în felul lor. Recreată fidel, atmosfera școlii de țară ca port în care se amestecă diverse brațe mai lungi (inspectoratul, primăria, baronii locali, viața de afară, cu neajunsuri și tentații) se impune ca o enclavă ce reconstituie, de fapt, societatea românească și problemele ei structurale în ceasul europenizării târzii. Demers interogativ din care nu lipsesc umorul amar și conflictul bine dozat, spectacolul dă volum realității potrivit căreia șansa ori neșansa unui destin stau adesea în puterea unui pix.

Va aducem la cunostinta ca pe langa preturile biletelor sau abonamentelor afisate, pot exista si costuri aditionale ce trebuie suportate de dvs., respectiv: cost de livrare (in cazul in care veti solicita livrarea prin curier a biletului/abonamentului); cost Asigurare En Garde (in cazul in care veti opta pentru incheierea unei asigurari de bilete) si cost procesare Bilete.ro, costuri indentificate separat in pasii comenzii.
Prin cumpararea unui bilet sau abonament de pe site-ul nostru Bilete.ro, cumparatorul se obliga sa respecte Regulile de participare si acces la eveniment, precum si Temenii si Conditiile site-ului Bilete.ro

Un bilet este valabil pentru o singura persoana. Toti participantii la eveniment, adulti si copii, trebuie sa cumpere bilet sau abonament, indiferent de varsta. (Mai putin cazurile unde este specificata gratuitate in limita de varsta).
Va rugam sa respectati orele de acces in sala de spectacol sau in locul de desfasurare a evenimentului inscriptionate pe bilet, pentru a evita aglomerarea pe caile de acces sau deranjarea celorlalti spectatori dupa inceperea spectacolului/evenimentului

Alege eBilet si ajuta mediul inconjurator. Printeaza eBiletul acasa si vino cu el la eveniment. Odata ce ai plasat si ai achitat comanda cu livrare prin eBilet, vei primi eBiletul in format electronic pe e-mail.

Biletele s-au pus in vanzare pe www.bilete.ro, în oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio&Relay semnalizate Bilete.ro si în magazinele Germanos-Telekom.

Lista magazinelor Inmedio semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Inmedio&Relay

Lista magazinelor Germanos de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Germanos-Telekom

Lista Oficiilor Postale semnalizate Aici Bilete.ro de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista Oficiilor Postale

Lista magazinelor Vodafone de la care se pot achizitiona bilete se poate consulta aici: Lista magazinelor Vodafone

INFORMATII BILETE - call center 021.311.93.23 ( numar cu tarif normal) sau e-mail office@bilete.ro.

Distribuie aceasta pagina

Newsletter @ Bilete.ro

Oferte exclusive si o editie saptamanala cu cele mai noi evenimente.