DINAMO BUCUREȘTI pe Arena Națională
Câinii vor reveni pe cel mai mare stadion al țării la meciul cu eternii rivali de la FCSB, programat în etapa 13 a Superligii (19-20 octombrie).
Arena Națională va mai găzdui și următoarele două derby-uri ale Câinilor – tot cu FCSB, în Cupa României (30-31 octombrie) și cu FC Rapid (21-22 decembrie), în etapa 21 de campionat, ultima dinaintea sărbătorilor de iarnă.
Biletele la derby-urile Bucureștiului vor fi vândute, în primă fază, sub formă de pachet, până pe 7 octombrie, urmând ca odată cu programarea oficială a meciurilor să fie puse la vânzare pentru fiecare partidă în parte.
Suporterii care-și vor achiziționa biletele încă de acum
• își pot selecta cele mai bune locuri ale Arenei;
• beneficiază de 15% discount la biletele generale și 10% la biletele în zona VIP
Tarife (pentru acces la toate cele trei meciuri):
Peluză: 90 RON ➡ 77 RON (redus, inel 1), 75 RON ➡ 64 RON (redus, inel 2 & 3)
Tribuna 2: 150 RON ➡ 128 RON (redus, inel 1), 120 RON ➡ 102 RON (inel 2 & 3)
Tribuna I: 270 RON ➡ 230 RON (redus, inel 2 & 3)
VIP I: 750 RON ➡ 675 RON (redus)
VIP II: 600 RON ➡ 540 RON (redus)
VIP Experience: 1170 RON ➡ 1.053 RON (redus)
La achiziție, va fi emis biletul de acces pentru primul meci, respectiv Dinamo vs FCSB în Superliga, urmând ca la 48 de ore după acesta să fie transmis, tot pe e-mail, biletul pentru următorul derby de pe Arenă.
Abonații vor efectua accesul la toate meciurile din Superligă, de pe Arena Națională, în baza biletului primit pe e-mail. Acesta va fi trimis către fiecare abonat în momentul punerii în vânzare a ticketelor (aproximativ 7 octombrie).
Pentru orice informații necesare, vă rugăm să ne scrieți la bilete@dinamo1948.ro și office@bilete.ro.